Termeni și condiții de utilizare

REGULI DE BAZĂ

Accesul pe site-ul https://transilvaniaproject.com  în vederea efectuării unei comenzi sau în vederea înscrierii la evenimente, cursuri și seminarii, este permis oricărei persoane fizice sau juridice (denumită în continuare Client), care respectă prezenții Termeni și condiții.

În vederea finalizării cu succes a procedurii de cumpărare sau de înscriere la evenimente, cursuri și seminarii, Clientul își asumă obligația de a furniza informațiile care îi sunt solicitate și de a completa toate câmpurile în mod adecvat, complet, corect și real, așa cum acestea apar specificate în cuprinsul documentului de identitate, identificare.

Site-ul poate fi utilizat de către clienți doar pentru vizionare, comandă, plată, înscriere la evenimente, cursuri și seminarii și pentru recomandarea serviciile noastre. Site-ul nostru nu poate fi utilizat pentru a se face vreo plată ilegală, frauduloasă, pentru a se posta sau transmite vreun material cu conținut defăimător, amenințător, obscen, indecent, instigator și altele asemenea. Ne rezervăm dreptul de a nu permite postarea și/sau de a șterge imediat și fără vreo notificare prealabilă orice comentariu de pe site care conține un limbaj nepotrivit, erori grave de scriere sau care ar putea să ne aducă un prejudiciu de imagine și/sau să ne creeze o stare de disconfort, nouă sau clienților și vizitatorilor.

Nu putem garanta utilizarea discontinuă și neîntreruptă a site-ului. Este posibil să intervină erori, defecte, viruși sau alte comportamente dăunătoare pe site sau pe servere care să îl facă indisponibil. Vom lua toate măsurile pentru a limita și pentru a înlătura asemenea evenimente neplăcute în cel mai scurt timp posibil. Nu aveți dreptul să interveniți în operarea site-ului nostru și nici să luați vreo măsură de intervenție asupra echipamentului nostru informatic, indiferent de motiv și indiferent de rezultatul obținut.

Ne rezervăm dreptul de a înceta sau restricționa accesul oricărei persoane la site în orice moment, fără o notificare prealabilă și fără răspundere, în cazul în care constatăm nerespectarea prezenților Termeni și condiții sau ineficiența raporturilor dintre părți prin intermediul site-ului.

Avem dreptul de a utiliza în scopuri publicitare și nu numai a oricărui comentariu scris de vizitatorii sau membrii înregistrați pe site.

ÎNREGISTRAREA PE SITE

Orice client care dorește acest lucru poate să se înregistreze pe site-ul nostru de cursuri și seminarii accesând butonul Utilizator nou, disponibil pe pagina LOGIN CONTUL MEU, urmat de un simplu click pe butonul de Creează un cont, cu parcurgerea adecvată a pașilor solicitați în vederea înregistrării.

Pentru înregistrare, vi se va solicita să vă adresa de email și parola. Aveți obligația de a introduce o adresă de email validă, în caz contrar nu va fi posibilă continuarea procedurii de înregistrare pe site. Sunteți pe deplin responsabil pentru păstrarea în siguranță a parolei de acces precum și a oricărei informații privind înregistrarea, autentificarea și contul. Sunteți pe deplin responsabil pentru orice comandă și/sau plată efectuată prin utilizarea site-ului nostru din contul dumneavoastră. Aveți posibilitatea de a vă da acordul pentru primirea de newslettere. În acest mod veți fi la curent cu activitatea noastră pe site.

PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Conținutul prezentului site, inclusiv, dar fără a se limita la logo, reprezentări stilizate, simboluri, imagini, fotografii, conținut texte și altele asemenea, precum și întreg conținutul informațiilor cuprinse în programele online comercializate prin intermediul site-ului sunt proprietatea exclusivă. Este nepermisă copierea, distribuirea, publicarea, modificarea, completarea, utilizarea, expunerea, includerea, legarea, transmiterea, îndepărtarea însemnelor, fotografiilor, imaginilor, bucăților de text, afișarea, vinderea, etc, a conținutului, datelor, informațiilor, fotografiilor sau altor informații găsite pe site sau pe platformele/programele la care cumpărați accesul prin intermediul site-ului, fără permisiunea expresă acordată în scris de către Daria Copaciu sau Vicențiu Moldovan. Nu este permis să transmiteți în favoarea unei terțe persoane codul dvs de acces la programele online comercializate prin intermediul site-ului.

Niciun Client nu dobândește, prin utilizarea și accesarea site-ului vreun drept sau vreo licență de utilizare a vreuneia dintre informațiile de pe site sau vreun drept de proprietate intelectuală/industrială asupra serviciilor comandate de pe site. Niciun client nu are dreptul de a utiliza un dispozitiv automat sau manual pentru a monitoriza materialele disponibile pe site.

Limita drepturilor acordate

Toate drepturile acordate studenților sunt valabile doar până la dată limita afișată pentru fiecare activitate de curs în parte. După scurgerea perioadei prevăzute cursantul nu mai beneficiază de acel drept de accesare a activității de curs.

După scurgerea ultimei zile alocate cursului, contractul este executat integral și cursanții își pierd toate drepturile conferite, iar aceia care au parcurs integral cursul și au răspuns corect chestionarelor, vor putea fi considerați absolvenți, în urma unei evaluări finale a cursantului de către furnizor. Evaluarea se desfășoară fie fizic, fie online, la o dată stabilită de comun acord cu cursantul.

Doar în cazul în care se menționează explicit pentru un curs anume, o perioadă prelungită de acces online, furnizorul face tot posibilul să ofere accesul la conținutul respectiv, dar fără a-și asuma vreo obligație în acest sens.

Cum dai acordul termenilor și condițiilor

Prin crearea și utilizarea Contului, Clientul își asumă răspunderea pentru menținerea confidențialității datelor de Cont (user și parola) și pentru gestionarea accesării Contului, fiind responsabil în condițiile legii de activitatea derulata prin intermediul Contului său.

Prin accesarea site-ului, crearea Contului, utilizarea site-ului, plasarea comenzilor, etc. Clientul acceptă în mod expres și neechivoc Termenii și condițiile site-ului în ultima sa versiune comunicată în cadrul site-ului. Ulterior creării Contului, utilizarea conținutului echivalează cu acceptarea modificărilor intervenite asupra Termenilor și condițiilor site-ului și/sau a versiunilor actualizate ale Termenilor și Condițiilor Site-ului. Clientul este responsabil pentru verificarea versiunii finale a Termenilor și Condițiilor ori de câte ori utilizează site-ul.

Acceptarea Termenilor și condițiilor site-ului se confirmă prin bifarea checkboxului corespunzător din site.